Rapid vrea penalităţi de la FC Botoşani

FC Botoşani se judecă la comisiile Federaţiei Române de Fotbal (FRF) cu Rapid Bucureşti pentru nişte penalităţi pe care giuleştenii le solicită la transferul lui Răzvan Tincu. Conducerea grupării locale a declarat că a plătit integral banii de transfer al jucătorului, 20.000 de euro plus TVA, însă noua conducere a clubului de sub Podul Grant cere 150.000 de lei, bani reprezentând penalităţi la a doua rată de transfer de 10.000 de euro. "Ei cer nişte penalităţi care erau trecute în contract, de 2%, dar noi am plătit a doua rată de transfer la cursul euro la zi şi am avut discuţii verbale prin care ei mi-au promis că vor renunţa la aceste penalităţi. Între timp la ei s-a schimbat conducerea, iar noii oficiali ne-au cerut să plătim penalităţile, motiv pentru care ne judecăm cu ei", a declarat Cornel Şfaiţer, preşedintele FC Botoşani.

Oficialul botoşănean a afirmat că la începutul acestei săptămâni gruparea pe care o conduce va primi un răspuns clar din partea FRF în acest caz. "Aşteptăm ca reprezentanţii comisiei să judece cazul. Le-am spus că nu mai dorim nicio amânare. Vrem să ştim exact la ce să ne aşteptăm pentru că nu e uşor. E vorba de o sumă uriaşă pentru noi în acest moment şi sper să avem sorţi de izbândă pentru că noi am fost corecţi faţă de Rapid. Nu este normal ceea ce solicită ei", a susţinut Şfaiţer.

Răzvan Tincu, cel mai bun jucător al echipei

Adus de la Rapid Bucureşti în vara anului 2008, Răzvan Tincu a devenit unul dintre cei mai reprezentativi jucători ai grupării locale. De altfel, în acest moment, căpitanul formaţiei pregătite de Cristian Popovici este şi unul dintre cei mai scumpi fotbalişti ai echipei. Adus de la Rapid pe 20.000 de euro, Răzvan Tincu a fost cotat de FC Botoşani la 100.000 de euro, aceasta fiind suma minimă pe care oficialii sunt dispuşi să o primească pentru a da curs unei oferte de transfer.

În acest tur de campionat, Răzvan Tincu a fost numit în unanimitate de conducerea clubului ca fiind cel mai bun jucător al echipei, iar statistica le-a dat dreptate. Căpitanul FC Botoşani este fotbalistul cu cele mai multe minute jucate, bifând 1.440 de minute, fiind singurul integralist al FC Botoşani în acest tur în care a reuşit să înscrie patru goluri.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Sursa: Liga2.RO

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Botoșani: Plăți de peste 35 milioane de lei pentru alocații, indemnizații de creștere a copilului și stimulent de inserție!

astăzi, 11:45

Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială (AJPIS) Botoșani a virat fondurile necesare pentru plata principalelor beneficii de asistență socială aferente lunii mai 2026, destinate...

Eroii familiei Cobuz din Drăgușenii Botoșanilor: ”Faptele lor vor rămâne înscrise pentru totdeauna în memoria neamului românesc!”

astăzi, 11:07

Prima atestare documentară a satului Drăgușeni datează din anul 1491 (6999 de la Facerea Lumii), într-un uric emis de Sfântul Voievod Ștefan cel Mare, prin care așezarea era dăruit...

Controverse cu privire la o procedură simplă pe care părinții o refuză la nașterea copilului lor. Medic din Botoșani ”Previne boala hemoragică a nou-născutului!”

astăzi, 10:55

Din ce în ce mai mulți proaspeți părinți aleg să refuze o procedură simplă, dar vitală: administrarea de vitamină K bebelușilor imediat după ce vin pe lume. Medicii avertizează c...

-->